Retete, Retete raw vegane
Leave a comment

Gem de chia cu fructe de pădure! Rețetă video!

Toți am crescut cu gemul acela bun de tot preparat de mama sau de bunicuța! Melancolie numai când te gândești la gustul acela perfect de fructe super dulci și zemoase gata să fie presarate pe o clătită pufoasă sau pe felie de pâine unsă cu unt. Nu-i așa? Știu! Știu! 🙂
 
Problema este că acel gem, din păcate, este plin de zahăr! În funcție de rețetă, putem pune chiar mai mult zahăr decât fruct ca să îl conservăm peste iarnă! Spun din păcate . . . pentru că gemul la gust este foarte bun, dar pentru sănătate este un dezastru!

 

În plus, prin fierbere fructele își pierd o mare parte din proprietăți, vitamine și minerale. Așadar versiunea mea este una raw – adică fără preparare termică! În acest fel fructele își vor păstra beneficiile miraculoase!
 
Asa ca … vin catre voi cu o nouă opțiune, mult mai sănătoasă pe care o putem prepara în 5-10 minute. Ingrediente simple și sănătoase! Gemul raw de chia cu fructe de padure nu se conservă peste iarnă ca varianta convențională de gem.  Acesta rezistă 1 saptamană la frigider!

Ingrediente gem chia:  

-100g afine congelate
 
-100g zmeură congelată
 
-40g semințe chia
 
-2 linguri nectar de cocos organic(eu am folosit această variantă care mi se pare absolut minunată). Voi puteți să folosiți îndulcitorul preferat: sirop de arțar sau sirop de curmale – ar fi variantele mai sănătoase.

Mod de preparare:

Se lasă fructele la temperatura camerei timp de 1 oră pentru a se decongela. Apoi se pune peste fructe nectarul de cocos și semințele de chia. Se amestecă bine și se lasă 5 minute ca semințele de chia să se umfle și să absoarbă zeamă fructelor.

Dacă ai întrebări sau pur şi simplu doreşti să îmi spui cât de tare ţi se pare reţeta :P, îmi poţi lăsa un comment mai jos sub acest articol. Mă găseşti si pe facebook dolcefarverde 🙂. Poti da subscribe la blog sau like la pagina de facebook pentru a fi la curent cu noutăţile din lumea reţetelor sănătoase şi a nutriţiei echilibrate!
 

 Rețetă video

Leave a Reply