Deserturi rapide, Mic Dejun, Retete
Leave a comment

Porridge de ovăz și banană – la cuptor! Reteta Video!

 

Acest Porridge de ovăz și banană este preparat din ingrediente simple și reprezintă un mic dejun sănătos de care se va bucura întreaga familie. Ușor de făcut, necesită o pregătire minimă, este un mic dejun delicios, care poate fi savurat atât dimineața la micul dejun sau ca desert împreună cu familia și prietenii.

 

Aceast porridge copt este sățios, aromat și bogat în nutrienți, datorită ovăzului și dulceaței naturale a bananelor.

 

Acest mod de a prepara ovăzul la cuptor este un mod atât de minunat de a începe ziua! Ovăzul este bogat în fibre și proteine, acest mic dejun vă va menține plin/ă până la prânz. Ovazul contine de asemenea si vitamine, minerale si antioxidanti.

 

Ingrediente Porridge de ovăz:

  • 200g fulgi de ovăz
  • 2 banane mici / medii
  • 50g nuci românești
  • 2 linguri seminte de in râșnite
  • 40g merișoare și stafide
  • 400ml lapte de migdale Filgud
  • 60ml sirop de arțar
  • 1 lingurita scorțișoară
  • vanilie pudra
  • un vârf de sare

 

Mod de preparare Porridge de ovăz:

 Porridge de ovăz si banane

 

Pasul 1: Decojim bananele de coajă, le adăugăm într-un bol încăpător și le mărunțim cu ajutorul unei furculițe. Le pisăm până se transformă în piure de banane 🙂

 

Pasul 2: Adăugăm în bol restul ingredientelor indicate mai sus: fulgii de ovăz, nucile românești (mărunțite în prealabil), semințele de in râșnite, merisoarele, stafidele, scorțișoară, vanilia, laptele de migdale și siropul de arțar. Siropul poate fi înlocuit cu orice îndulcitor lichid doriți ( nectar de cocos sau picături de stevia). Amestecăm și lăsăm 10 min ca ovăzul să absoarbă laptele de migdale.

 

Pasul 3: Transferăm compozitia într-o formă de tort. Dăm la cuptorul preîncălzit la 180 grade celsius. Lăsăm la copt pentru 25 – 30 min. Scoatem forma și lăsăm la răcit pentru alte 30 min – 1 ora (dacă avem răbdare).

 

Acum nu ne rămâne decât să savurăm aceast Banana Porridge alături de cei dragi!

 

Porridge de ovăz si banane

 

RETETA VIDEO

 

 

 

ALTE RETETE RECOMANDATE

CHEESECAKE CIOCOLATA

 

Leave a Reply