Mic Dejun, Retete, Retete raw vegane
Leave a comment

Granola Raw Vegana din hrișcă! Reteta video!

 

Granola devine din ce în ce mai populară printre ultimele apariții culinare – aceasta merge perfect la micul dejun dar și ca snack între mese.

Granola este considerată sora mai mică a müsli-ului.

Bonus: Este super sănătoasă dacă este preparată din ingrediente naturale și integrale.

 

Această rețetă de Granola este:

  • fără gluten
  • bogată în proteine – conține toți cei 9 aminoacizi esențiali
  • bogată în fibre
  • usor digerabilă
  • bogată în cupru, magneziu, fosfor și zinc

De ce Raw Granola?

 

Știu că majoritatea rețetelor de granola presupun preparare termică. Eu am ales o granola raw (adică deshidratată și nu coaptă la temperaturi înalte). Prin coacere se pierd o mare parte din nutrienti și enzime!

 

Actorul principal în această rețetă este:  HRIȘCĂ CRUDĂ. Subliniez cuvântul crudă pentru că în REȚETA LIPIE HRIȘCĂ mulți dintre voi ați confuzat 🙂 hrișca coaptă (cea de culoare maro) cu cea crudă (culoare verde). Si ele au aspect, textura si gust diferit. Se comporta diferit!

Dacă nu detineți un deshidrator, puteți încerca să coaceți granola la cuptor la cea mai mică temperatură !!

 

granola raw vegana

 

De ce este necesar să hidratăm semințele?

 

Semințele și hrișca din această rețetă au nevoie de hidratare! De ce vă întrebați?

 

Prin hidratare:

  • se reduce acidul fitic (acesta împiedică absorbția nutrienților)
  • proteinele sunt mai ușor digerate și absorbite – astfel ușurăm munca sistemului digestiv
  • neutralizam enzimele inhibitoare
  • incurajam producția enzimelor benefice digestiei

 

Vă recomand din suflet să personalizați GRANOLA după bunul vostru plac!!

 

Se pot prepara multe variante ale acestei versiuni de granola folosind diferite arome. Folosește-ți imaginația și creează o varietate de combinații de arome uimitoare 🙂

 

Ingrediente granola:

 

  • 350g hriscă crudă (verde) și nu maro (coaptă)
  • 200g curmale
  • 100g semințe floarea soarelui
  • 3 picături ulei esențial portocală sau sucul de la 1 portocală
  • 4 linguri de goji (sau puteti alege stafide / merisoare)
  • o lingurită scortisoară
  • 1/2 lingurită pudră vanilie naturală
  • un vârf de sare

 

granola din hrisca

 

Mod de preparare granola :

 

Pasul 1: Punem la hidratat:

  • hrișca timp de minim 8 ore sau peste noapte
  • semințele de floarea soarelui minim 8 ore sau peste noapte
  • curmalele pentru 1 oră

Pasul 2: Formăm o pastă din curmale. Acesta va fi îndulcitorul pentru granola noastră. Găsiți aici rețeta.

Este simplu, introducem curmalele hidratate într-un blender împreună cu puțin din apa în care au stat. Vrum vrum vrum până ce totul devine o cremă / pastă 🙂

 

Pasul 3: Spălam hrișca și semințele de fl. soarelui care au stat la hidratat. Veți observa că hrișca formează un strat mucilaginos – este bine să clătiți bine hrișca în apa rece.

 

Pasul 4: Introducem într-un bol încăpător: hrișcă, sem. floarea soarelui, pastă de curmale, uleiul (zeama)de portocală, scortisoara, goji, vanilie si sare. Amestecam bine toata compozitia.

 

Pasul 5: Tapetăm tava din deshidrator cu o foaie de copt sau de silicon și întindem toată compoziția de granola. Trebuie întinsă într-un strat nici prea gros nici prea subțire. Dăm la deshidratat pentru aproximativ 12 ore.

 

Dacă nu dețineți un deshidrator puteți să le coaceți la cuptor la o temperatură minimă.

 

Acum nu ne rămâne decât să savuram granola alături de un iaurt de cocos, un lapte de ovăz sau variantă mea preferata un smoothie bowl!

 

RETETA VIDEO

 

 

Alte retete recomandate

 

Iaurt de cocos

 

 

Baton granola cu cereale

 

Leave a Reply