equilibrium, Retete raw vegane, sucuri si smoothies
Leave a comment

Cura de Detox – Juice detox 3 zile!!!

Am tot citit despre acest subiect – juice detox! Pe parcursul anilor, începând cu momentul în care am abordat aceste tipuri de alimentație – vegetarian – vegan – raw vegan (fiecare cu perioada aferentă), am tot dat peste articole și filmulețe cu feedback-ul celor care au “avut curajul” să încerce acest tip de detox.

Poate unii dintre voi îl cunoașteți drept postul cu sucuri sau pur și simplu juice cleanse. În fine, cura de detoxifiere are multe denumiri, dar ideea principală este că în perioada aleasă de tine (minim 1 zi) – trebuie să bei doar lichide: apa, ceai, suc de legume și fructe.
 
În rândurile ce continuă o să vă povestesc cât mai detaliat posibil ce a însemnat pentru mine acest mini detox de 3 zile după perioada sărbătorilor.

O alegere personală!

În primul rând aș vrea să clarific de ce am ales acest tip de detox. Evident că o să includ aici și curiozitatea – am vrut să văd dacă pot . . . și dacă mă ține 🙂 , dar nu acesta este principalul motiv.
Am început acest detox de 3 zile pentru că îmi iubesc corpul. Am decis că postul cu sucuri este metoda care îmi va aduce cel mai rapid efectul detoxifiant. Pentru că știu că organismul are nevoie de repaos! Pentru că corpul meu merită mai multă atentie după perioada sărbătorilor în care am înfulecat câte și mai câte (cozonac, cozonac cozonac 🙂 plăcinte, ciocolată – în general dulciuri, pâine (foarte multă mâncare gătită). Am decis că după ospățul ce a ținut aproape 2 săptămâni – corpul meu are nevoie de o perioadă de relaxare.

 Click pe poză pentru rețetă!

Pro sau contra juice detox?

Știu că unii sunt pro acestui tip detox iar alții sunt contra!  

Pro:

Sucul (lichidul lipsit de fibre) intră mult mai repede în sânge – astfel transportând toate vitaminele și mineralele conținute. Acestea intră în fluxul sanguin și ne hrănesc rapid toate celulele corpului. Având în vedere că organismul nu mai este preocupat și nu mai lucrează atât de mult cu digerarea fibrelor alimentelor – atunci organismul se poate concentra pe asimilarea nutrienților și detoxifierea toxinelor.
Mai simplu explicat: Cât timp și câtă energie ai consuma tu ca să ronțăi/digeri jumătate de kilogram de morcovi? Ehhh . . . acum este posibil să beneficiezi de toți nutrienții acumulați în jumătate Kg morcovi – prin înlăturarea fibrei și consumarea sucului. Tehnologia acestui secol ne pune la dispoziție acest lucru – prin presarea legumelor la rece.
Sunt recomandate în special sucurile din legume – pentru că acestea nu impactează glicemia sângelui respectiv eliberarea insulinei în organism.

Contra:

Sucurile nu conțin fibre alimentare. Dacă consumăm în special sucuri de fructe – zahărul acestora intră subit în fluxul sanguin eliberând rapid insulină în sânge – fapt ce poate duce la obosirea ficatului și la creșterea stratului adipos.
Indicațiile celor specializați în acest tip de detox – recomandă să consumăm 80% suc de legume și doar 20% suc fructe.
 
Având în vedere că în timpul postului nu sunt într-un centru de detox – și că trebuie totuși să îmi împlinesc sarcinile muncitoresti la timp – am căzut de acord să consum 50% suc legume și 50% suc fructe.

Planul meu . . .

Mi-am propus alături de prietenul meu să urmăm următorul plan! Să începem ziua cu un suc verde 300ml: spanac, pătrunjel, kale, castravete, lămâie, măr verde și iarbă de grâu!

 

 Click pe poză pentru rețetă!

Apoi, având în vedere că amândoi urmăm un program obositor de 8 ore stat la birou în fața calculatorului, ne-am propus să consumăm la muncă doar sucuri din fructe (pentru a avea energie): adică mai exact 750ml suc de: grapefruit, portocale, mandarine, rodie, măr, lămâie și uneori am adăugat pomelo și ananas. 750ml fiecare! De ce? Pentru că avem nevoie de energie pe durata zilei pentru a îndeplini taskurile muncitorești :).
Toate sucurile sunt homemade presate la rece. Folosim un storcător profesionist prin presare la rece care menține vitaminele și mineralele intacte.

Ziua 1:

Am început ziua, așa cum am menționat mai sus cu un suc verde, consumat pe la ora 8:30 dimineața. În primele ore după consumarea primului suc nu mi-a fost foame (cu siguranță aveam rezerve din zilele anterioare). Ceea ce pot să menționez este că m-am uitat destul de des la ceas, probabil că eram nerăbdătoare să văd cât rezist și când mi se face foame.

La ora 11:00 am consumat o cană(250ml) din sucul de fructe luat la pachet. Apoi totul bine până pe la ora 12:30 când am simțit o ușoară senzație de foame. Am consumat din nou o cană de 250ml suc si o cană de ceai verde. Mi-a potolit foamea. Apoi din nou pe la ora 14:30 am consumat restul de suc 250ml. Totul bine până acum! Mă așteptăm să fie mai grav dar nu am avut nici un simptom neplăcut.
 
Pe la ora 16:00 am mers și am mai cumpărat cu suc presat la rece de sfeclă, măr, morcov, ghimbir. Practic cam din 2 în 2 ore am consumat câte un suc.

Efectele primei zile

Am ajuns acasă pe la ora 19:00 și am consumat 300ml suc de legume rădăcinoase: morcov, țelină, sfeclă lămâie, măr! Totul bine până aici. Însă pe la ora 20:00 am început să simt efectele. A început să mă încerce o foame cruntă și să simt un gust nasol și ciudat în gură. Simțeam un ușor reflux gastric și uitându-mă în oglindă am observat că limba mea era complet albă.

Toxinele începeau să iasă la suprafață. Am curățat limba cu periuța de dinți – dar cu greu am reușit să îndepărtez albeața. Cantitatea de salivă mi s-a dublat – îmi venea să scuip încontinuu! Am băut multă apă dar foamea a continuat.
 
Apoi am consumat câteva guri de saramură – adică apa de la murăturile puse de mine în casă. Puține probiotice nu strică :). Am dormit relativ bine! Mi-a fost puțin frig – cred că ușoare frisoane – dar nimic urât!

Apa consumată în total 1.5l apă plată 

Ziua 2:

Am început ziua bine cu un suc verde, consumat pe la oră 8:30AM. Mă așteptam să mă trezesc cu o foame de lup – dar nimic de genul asta. Chiar nu îmi era foame! Ciudat 🙂

 

 Click pe poză pentru rețetă!
 

Apoi am continuat aceelasi plan menționat la ziua 1. Pe la ora 11:00 am consumat o cană(250ml) din sucul de fructe luat la pachet. Apoi pe la ora 12:30 am consumat din nou o cană de 250ml suc și una de ceai verde. Pe la ora 14:30 am consumat ultima parte a sucului de fructe. Apoi la ora 16:30 am cumpărat un suc stors la rece din spanac, kale, măr, ananas, mentă – un deliciu!

Seara suc de rădăcinoase morcov, țelină, sfeclă + lămâie, castravete! Bun Bun și apoi câteva guri bune de saramură de la murăturile homemade. Apa + sare de salină 🙂

Apă consumată : 2 l apă plată

Efectele zilei 2:

Din nou limbă foarte albă! Senzația de salivă “murdară”.  Îmi venea să scuip încontinuu! A trebuit să merg la baie foarte des pentru treaba nr 1 🙂

Ziua 3:

8:30 – suc verde 300ml: spanac, pătrunjel, kale, castravete, lămâie, măr verde și iarbă de grâu

10:30 – 250ml suc fructe: grapefruit, portocale, mandarine, rodie, măr, lămâie și ananas

11:00 ceai verde + tei

12:30 – 250 ml suc fructe: grapefruit, portocale, mandarine, rodie, măr, lămâie și ananas

Ora 14:30 – 250 ml suc fructe: grapefruit, portocale, mandarine, rodie, măr, lămâie și ananas

Transpiratii si frisoane destul de nasoale pe la ora 16:00

În ultima zi mi-am simțit dinții foarte încărcați – probabil de la zahărul din sucul de fructe.
 
Ora 18:00 suc de rădăcinoase morcov, telină, sfeclă + lămaie, castravete!
 
Apa consumată 2l apa plată/ zi

Concluzie:

Am dormit bine și exceptând senzația de foame și transpirațiile aferente – m-am simțit chiar bine. Nu am suferit dureri de cap, oboseală, leșinuri, amețeală, vomă, diaree sau crampe abdominale sau așa cum am citit prin testimonialele altor persoane. Am slăbit aproximativ 1.5 kg – în mare parte aceste kilograme fiind reprezentate de mâncarea blocată la nivelul intestinelor.
 
Dacă m-ai fi întrebat imediat după detox dacă l-aș mai reface în viitorul apropiat – ți-aș și zis probabil că nu. Frisoane și transpirații la locul de muncă nu reprezintă chiar cele mai mișto lucruri! Nu a fost ușor! A fost primul meu detox! Este greu să treci peste foame în anumite momente.

Totuși – după câteva zile de la terminarea detoxului – gândind puțin la rece 🙂 aș mai reîncerca metoda, dar probabil că puțin schimbată. Cred că aș bea mai multe sucuri de legume și mai puține de fructe. Și cred că aș încerca în alt cadru! Poate într-un retreat! Sau poate într-o vacanță!

Ziua 3 a fost cea mai grea! Totuși mulți atesta că dacă treci peste primele 3 zile – și continui detoxul, de abia atunci începi să simți efectele pozitive ale lui.

Efectele detoxului

Mi s-au resetat papilele gustative. După ce am terminat detoxul – ziua următoare am început să mănânc salate crude (spanac, rucolă, castravete, microplante, ardei , roșii etc). Am sesizat faptul că din obisnuință am pus aceeași cantitate de sare pe care o foloseam înainte de începerea postului cu sucuri. În schimb, desi inainte de detox mi se parea ok gustul salatei, acum mi s-a părut exagerat de sărată.

În timpul postului, toate energiile și forțele enzimatice pe care corpul trebuie să le dedice de obicei digerării și procesării alimentelor sunt deviate în scopul digerării toxinelor și reziduurilor acide.

Sunteți gata să vă simțiți mai bine, să aveți mai multă energie, să dormiți mai profund, să respirați mai liber, să vă gândiți mai clar și să vă simțiți mai vibranți?

Cine nu ar trebui să încerce postul cu sucuri?

– Femeile însărcinate sau care alăptează;
– Persoanele cu diabet, boli de rinichi / ficat;
– Cei care suferă de malnutriție, anemie, tulburări imunitare, deficiente nutriționale;
– Persoanele cu ulcer, cancer, boli grave, epilepsie sau alte afecțiuni cronice;
– Cei ce urmează un tratament medicamentos;
– Persoanele care se află înainte sau după operații chirurgicale.

 

 

Leave a Reply