De foarte mulţi ani sunt interesată, investesc timp şi emoţii, particip şi susţin seminarii de nutriţie, citesc şi mă documentez despre echilibrul în alimentaţie. Recomand şi adopt un stil alimentar cât mai diversificat, cât mai natural şi sănătos posibil. Am adoptat acest stil de viaţă în care am introdus seminţe, fructe şi diverse combinaţii alimentare. Mă simt mai bine, mai pozitivă, mai energică, am eliminat problemele de sănătate care mă menţineau într-o bulă negativă!
Printre multe elemente noi pe care le-am încercat / testat şi introdus în alimentaţia mea, mi-am dat seama de curând că nu am încercat niciodată budinca de chia!!!
Toată lumea budincă de chia în sus – budincă de chia în jos. Aşa că am zis că este timpul – am făcut-o şi pe asta. 🙂 Iar acum înţeleg de ce toată lumea o laudă. Acum înţeleg de ce este atât de bună atât la gust cât şi din punct de vedere nutritional. Reţeta mea este puţin schimbată, în sensul că am adăugat şi mousse-ul de avocado ca un extra topping. 🙂 Am folosit ingrediente de calitatea 1 pe care vi le recomand cu drag!
Ingrediente budincă de chia:
– 30g seminţe chia (3 linguri mari de chia)
– 200ml lapte de migdale
– jumătate avocado
– 2 linguriţe de cacao
– îndulcitor: 2 linguri sirop de arţar salbatic calitatea 1
Toate ingredientele folosite: laptele de migdale, semintele de chia si siropul de artar sunt absolut delicioase. Calitatea produselor se observa inca de la prima utilizare. Va recomand sa le cautati pe www.farmaciaortomoleculara pentru ca veti simti diferenta!
Mod de preparare:
Se combină seminţele de chia cu laptele vegetal de migdale. Amestecăm conţinutul pentru a le permite seminţelor absorbţia uniformă a laptelui. Le lăsăm cam aproximativ 10 minute. Seminţele se vor umfla – îşi vor dubla volumul. După cele 10 minute se adaugă 1 lingura sirop de arţar şi se amestecă bine bine.
Între timp începem şi curăţăm avocado-ul de coajă şi îl blenduim cu ajutorul unui blender vertical (de mâna). Mie personal îmi este mai uşor cu cel de mâna deoarece cel de masă nu este foarte performant. Cu blenderul de mana reusesc sa il aduc la o textură omogenă creamoasă! După ce am transformat avocado-ul într-o cremă, adăugăm peste el 1 lingură de cacao + 1 lingură sirop arţar şi amestecăm bine!
Apoi putem adauga / combina budinca cu mai multe fructe – aici este alegerea voastră – puteţi să folosiţi fructele voastre preferate!
Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii despre ce îndulcitor să folosim în reţetele noastre, va recomand acest articol.
Asiguraţi–vă că folosiţi produse de calitate / echilibrate nutritional şi o să observaţi diferenţa în starea voastră generală!
Dacă ai întrebări sau pur şi simplu doreşti să îmi spui cât de tare ţi se pare reţeta :P, îmi poţi lăsa un comment mai jos sub acest articol. Mă găseşti si pe facebook dolcefarverde 🙂. Poti da subscribe la blog sau like la pagina de facebook pentru a fi la curent cu noutăţile din lumea reţetelor sănătoase şi a nutriţiei echilibrate!
Vă urez poftă bună împreună cu cei dragi!
4 Comments